Să fluierăm împreună

de Bogdan Dragoș

Începea omul să fluiere așa la-ntâmplare și întotdeauna tare chiar și noaptea-n pat și încercarea de a-l opri era ca un joc de noroc cusăturile care arătau precum niște omizi pe mâna nevestei sale atestau asta. N-a mai fost săracul la fel de când cu lovitura la cap. A avut nenorocul să treacă pe sub un pod în timp ce niște copii se distrau aruncând pietre Și acum tot apelează numărul de urgențe și spune că soția lui lipsește de acasă, când de fapt ea se află-n cealaltă cameră sau la muncă. Vecinii au început să facă sesizări cu privire la fluieratul său nocturn, și aparent nu mai știa săracul nici cum se foloeste hârtia igienica. Mirosea întotdeauna și era cel mai rău când se urca-n pat alături de nevastă. Era iadul pe pământ, și iadul schimbă oamenii, și-n noaptea asta începu din nou să fluiere și…